ROLUL PERSONALITĂŢII MANAGERILOR DIN ROMÂNIA ÎN ALEGEREA STILULUI DE CONDUCERE, O ABORDARE COMPARATIVĂ

 
Autor (i): Maria-Elena, Gheordunescu
 
JEL: M12
 
Cuvinte cheie: personalitatea managerilor, stil de conducere, profil psihocomportamental al managerilor, psihologia managerială, România.
 
Abstract:

Managerii reprezintă acel grup de persoane împuternicite, special pregătite, care orientează, coordonează şi dirijează activitatea tuturor membrilor unei organizaţii. Managerii sunt acei specialişti, care pot lua decizii cu o mare influenţă asupra activităţii firmei, iar indiferent de profilul de activitate, de mărime, companiile au nevoie de manageri buni, ca să poată să se adapteze condiţilor economice specifice vremurilor noastre.

Lucrarea de faţă îşi propune să studieze  personalitatea a trei manageri din România, care activează în domeniul transportului rutier şi în cadrul unor instituţii de învăţământ.

Scopul acestei lucrări este de a identifica ce trăsături de personalitate au  managerii analizaţi şi ce stiluri de conducere îi reprezintă. Totodată, prin acestă lucrare încercăm  sa răspundem la întrebări de genul: Cine sunt managerii şi ce calităţi trebuie să aiba?

Bazându-se atât pe metoda cantitativă, dar şi cea calitativă, lucrarea de faţă se constituie într-o cercetare exploratorie, mai ales prin evidenţierea unor informaţii relevante din domeniu.

Cert este că managerul reprezinta pionul principal într-o organizaţie. De pregătirea sa profesională şi managerială, de strucura sa psihocomportamentală depinde bunul mers al organizaţiei.

 
Articol: Fisier PDF